Carte de debut
Despre autor, merită precizat că nu are altă ,,scuză” pentru întârzierea voită a debutului scriitoricesc, decât aceea legată de o exagerată modestie asociată, poate, cu neîncrederea în talentul său. Neîncredere total nejustificată, contrazisă de cel puțin două elemente: simplitatea exprimării și surprinderea elementului șocant, ingrediente care fac mai ușor digerabilă o compoziție de esență filosofică.Ușurința exprimării și logica bunului simț, cred că au legătură directă cu activitatea jurnalistică a autorului, experiență care și-a lăsat – poate chiar prea la vedere – amprenta. „Am hotărât să public (mi-a mărturisit autorul) doar adevărul în care cred cu tărie; nu poți nici măcar impresiona darămite convinge, decât atunci când tu însuți ești absolut pătruns de acel adevăr.”
Cartea, scurtă și concisă, ne îndeamnă să existăm cugetând, să formulăm mai ales întrebări la care oamenii nu ne pot răspunde, să reconsiderăm valorile morale pierdute tocmai din cauza venerării comorilor lumești… Trei ipoteze jalonează parcursul acestei șocante lecturi: NU EXISTĂ VIAȚĂ, NICI MOARTE DECÂT ÎN ÎNCHIPUIREA NOASTRĂ; NU EXISTĂ MATERIE, LUMEA ACEASTA E DOAR UN VIS DIVIN; VISELE NOASTRE, O POSIBILĂ CALE SPRE AFLAREA MARELUI ADEVĂR. Autorul avansează și o soluție parțială: DOBÂNDIREA NEMURIRII E SINGURA NOASTRĂ ȘANSĂ DE A SCĂPA DE OBSESIA INUTILITĂȚII ȘI A NIMICNICIEI... Întrebările din această carte nu sunt noi și nici originale – ele au fost mereu puse – doar încercările de răspuns aparțin autorului. Și dacă prin această modestă intreprindere scriitoricească – afirmă tot autorul – am reușit a vă distrage atenția, fie și pentru aceste câteva clipe, de la alte, la fel de inutile îndeletniciri omenești, asta înseamnă că dorința noastră de ,,a fi” este încă mai puternică decât aceea de ,,a avea” și că nu e totul pierdut. Mulți gânditori au făcut apologia curajului; prea puțini însă au avut curajul să facă apologia fricii: Voi încheia cu un text, din cuprinsul cărții care face referire la asta: ,,În situaţia disperată în care ne aflăm, ce ne opreşte de la o sinicidere în masă? În primul rând, FRICA! Acea frică teribilă de moarte care face parte din chiar genomul nostru; copleşindu-ne şi îndepărtându-ne de gândul sinuciderii. Purtăm înscrisă chiar în codul genetic, această poruncă a ... vieţii. Iar atunci când frica nu este suficientă, intervin alte mecanisme, tot de esență divină, şi reflexe care să ne salveze de la autodistrugere. Sinucigaşii nu sunt, cum susţin ei înşişi, nişte mari curajoşi. Ei nu-şi înving frica ci mai degrabă nu pot face faţă disperării. Disperarea şi frica de viaţă pot ajunge uneori să depăşească până şi teribila teamă de moarte. Nu au dreptate nici „judecătorii” lor care îi acuză de nebunie ori demenţă; sau mai elegant spus, de pierderea facultăţilor mentale. Nici animalele nu au facultăţi mentale şi totuşi nu se sinucid din cauza asta…”
Nadia Farcaș - Ed Dacia XXI
